A venit toamna

Deja? Toata vara (care a tinut doar doua luni) ne-am plans de caldura. Acum, dintr-o data a venit si toamna. Si nu asa oricum, ci cu ploaie si cu frig. Asa ca stam in casa de ploaie si mai asteptam ceva caldura. Ceea ce nu cred ca v-a mai fi. Sa nu mai zic ca Miruna, de cum se trezeste dimineata, ma ia de mana, ma duce la usa si imi zice „pa, pa” facand cu manuta. Degeaba ii arat eu ca ploua, ca este urat, ca nu sunt copii afara. Nu intelege si incepe sa planga. Ce o sa facem la iarna? Iesim dis-de-dimineta la o bulgareala (asta daca o sa fie zapada).

Metode noi

Descoperim metode noi de a adormi seara. Ca in cursul zilei am ramas la vechea si unica metoda: scaunelul. Leganat intre 15-30 minute si dormit intre 30-45 minute. Foarte buna metoda 🙂 . Seara adormea la san sau mai nou cu biberonul. Dar de doua seri termina sticluta si nu adoarme. In schimb se urca pe mine si asteapta scarpinata pe spate ca sa adoarma. Sa nu va ganditi ca are rapan si o mananca, deoarece ii fac baie in fiecare seara si o spal bine 🙂 . Asa se alinta ea. Si daca o dau jos de pe mine, asa adormita cum e, merge catelus si se catara pana gaseste o pozitie confortabila de somn. Si trebuie sa o las sa doarma adanc ca sa o dau jos. Daca ma ia o nevoie fiziologica urgenta e de jale.
Dar cel mai frumos este cand se trezeste dimineata, se uita la mine si zice „mama” cu asa o dragoste… Vine si ma pupa si apoi il cauta pe taica-su cu privirea si il striga. E asa de dulce…

Vrea si ea

Mentionez ca e abia ora 11 AM. Pana acum am o gramada de nervi, draci si ce or mai fi astia.
Ma asez la masa sa mananc, vine Miruna ca vrea si ea si incepe sa traga de mine si sa planga. Asta cu toate ca mancase cu 5 minute inainte. Termin de mancat ma pun sa ma mai joc cu ea, ea nimic. Vrea sa urce scarile. Si le urca pana sus fara nici o problema. Dar trebuie sa fiu in urma ei ca imi este frica sa nu cada.
Ma asez la calculator, incepe sa urle ca vrea nu stiu ce carte, in care se uita 10 secunde maxim dupa care o rupe si o arunca. Apoi vrea sa se dea jos din pat, apoi vrea la mine in brate, apoi vrea sa urce inapoi pe pat, apoi vrea, vrea, vrea… Las calculatorul ca nu am nici o sansa sa citesc vreun rand si ma duc sa incerc sa o adorm. O pun in scaunel si incepe sa urle ca vrea nu stiu ce papusa, nu stiu ce jucarie. I le dau pe toate pe rand si le arunca pe jos de cum i le dau.
Ma duc sa ii fac mancare. Incerc sa ii dau sa manance, dar iar incepe sa ceara fel de fel de jucarii. Ma enervez si nu ii mai dau mancare si ii promit ca pana la 2 PM nu mai vede papa. Bineinteles ca nu o doare nici in cot, ma ignora si se bucura ca o dau jos din scaunel. Deja aveam nervi multi. Noroc ca a venit Cristi mai calm si a luat sa o adorma din nou. A reusit dupa ce i-a dat cam ce a vrut, dupa ce i-a cantat si dupa ce a leganat-o vreo jumatate de ora. Acum doarme si de aceea pot sa scriu. Ca de nu, nu aveam nici o sansa. Si ma gandesc ca ziua este abia la inceput. Sper sa imi treaca nervii pana se trezeste ca sa poata sa ma ia de odihnita.

Indemnizatia, datoriile si statul

Pe langa faptul ca s-a micsorat indemnizatia cu 15%, nu mai dau nici vaccinurile gratuite si obligatorii. Deci trebuie sa cumperi vaccinul care e obligatoriu si costa pe putin 170 ron. Vorbesc despre Pentaxim care se face la copilasii de un anisor. Deci traim din ce in ce mai bine. Sa nu mai zic ca facturile vin marite din cauza TVA-ului majorat. Ce sa facem? Sa ne dam cu capul de pereti? Ce rezolvam? Ne consolam cu gandul ca trecem si peste asta si va fi mai bine. Ceea ce nu prea cred. Mancam mai putin si mai „ieftin”. Nu mai cumparam jucarii la copii, nu mai cumparam scutece (ii mai lasam sa faca pipi pe covor, daca nu nimerim olita). De haine nu mai zic nimic ca deja sunt un lux. Ne mai imbracam cu ce avem. Si mergem mai departe, dar totusi cu capul sus.

Bataie in public

Am mai auzit femei batute de barbati, dar nu mi-am imaginat niciodata ca o asemenea bataie inseamna mai mult decat o palma sau o imbranciala. Insa ce am vazut zilele trecute m-a dat peste cap complet. Nu imi pot scoate din minte aceasta scena. O mamica cu doi copilasi, o fetita cam de 5 anisori si un baietel cam de 3-4 anisori, a fost snopita in bataie, in parcul de joaca, de al ei sot. Dar asa bataie nu am vazut nici intre barbati. Si-a luat saraca femeie pumni dupa cap, in piept, in spate si a fost trantita jos si i-a dat cu picioarele in spate, de am crezut ca nu se mai ridica de jos. Asta in vazul copiilor, bunicilor si parintilor care erau acolo. La un moment dat a strigat o batrana sa o lase ca o omoara, iar barbatul, de etnie roma, a intrebat-o, aratandu-i pumnul, daca e treaba ei. Saracii copilasi, ti se rupea sufletul cum plangeau si cum tipau sa o lase in pace pe mama lor. Se bagau in fata „animalului” si tot degeaba. La un moment dat a venit si politia, dar era prea tarziu deoarece protagonistii plecasera fiecare in treaba lui.

Reintoarcerea papusii

Desi nu imi vine sa cred, mi-a adus vecina papusa inapoi. Impropriu zis ca mi-a adus-o. De fapt s-a intalnit cu Cristi si i-a dat-o lui pe scari. In afara faptului ca are rochita rupta si cusuta, si este putin murdara, e intreaga. Acum am bagat-o la dezinfectat intr-un lighean plin cu apa si dero. Apoi spalat, clatit bine si uscat. Iar Miruna cum a vazut-o nu mai putea de bucurie. Ea la toate papusile le zice Ana, asa ca a inceput „amia Ana, amia Ana”. Ceea ce inseamna in traducere libera: Ana mea sau da-mi-o pe Ana. Bine ca am recuperat-o.

Operatiunea papusa

Am intalnit-o pe doamna pe casa scarii si i-am zis de la obraz: „Ce faci cu papusa? O cumperi sau mi-o aduci inapoi?” Raspuns: „Cum nu este atenta fetita ti-o aduc inapoi. Este ascunsa in dulap si o iau de acolo si ti-o aduc.” Zic: „OK”. Si atat a ramas. Papusa inca este in proprietatea vecinei. Dar o recuperez eu cumva…

Papa si joaca, joaca si papa

Ce ma enerveaza cel mai tare in parc sunt mamicile care aduc si dau tot felul de „mancaruri” copiilor. Tot felul de dulciuri si de porcarii. Am mai iesit si eu cu mancarica Mirunei, dar nu i-am dat-o niciodata in parc. M-am asezat pe o banca mai ferita de ochii lumii si mai ales a copiilor si am servit-o. Eu pana la un an nu i-am pus sare in mancare si nici zahar, nu i-am dat pufuleti si alte prostioare. Dar ea este foarte pofticioasa si cere tot ce vede ea ca se mananca. Asa ca cere prin parc pufuleti (la astia are liber 1,2,3 dar nu ii cumpar eu), kubetti (sau cum se scrie ca nu stiu si e isterie printre copii), eugenii, chipsuri si tot felul de minunatii. Daca le zic mamicilor sa nu ii dea se uita la mine ca la o nebuna. Dar la urma urmei fiecare isi creste si isi hraneste copilul cum si cu ce doreste.
Multa lume m-a condamnat si inca ma condamna la faze din astea. Ca de ce nu ii dau ca ii este pofta? Vai, vrei sa moara copilul de pofta? Ei, na… Ei bine asta sunt eu si asa consider ca trebuie sa imi cresc si sa imi feresc copilul, pe cat posibil, de toate tampeniile de E-uri. Cui nu-i convine n-are decat sa se uite la mine ca la o nebuna. Putin ma intereseaza. Ceea ce ma intereseaza cel mai mult este sanatatea copilului meu.